Utilizarea de cookie-uri

Pentru a structura într-un mod optim și a îmbunătăți permanent pagina web, Daimler utilizează cookie-uri. Continuând să utilizați această pagină de Internet vă exprimați acordul pentru folosirea de cookie-uri.

Informații suplimentare se găsesc la rubrica Mențiuni despre cookie-uri.
Confort
Citaro NGT

Confort

Cea mai bună protecție pentru pasageri rămâne în continuare un șofer pe deplin concentrat. Prin urmare, postul șoferului trebuie să fie ferit de orice sursă de distragere a atenției, iar comenzile trebuie să fie intuitive și ușor accesibile. Citaro NGT stabilește și în acest domeniu noi standarde.

Șoferul beneficiază de o poziție optimă de ședere în zilele mai lungi de muncă. Ferestrele șoferului asigură o aerisire bună și un acces ușor la oglinzile exterioare.

Mulțumită volanului multifuncțional, precum și elementelor de comandă dispuse ergonomic și într-o manieră optimizată, șoferul autobuzului Citaro NGT are totul sub control. Display-ul clar permite citirea rapidă a informațiilor. Diversele compartimente de depozitare asigură ordinea. Un scaun ușor ridicat permite o vedere clară de jur împrejur. Ușa de protecție a șoferului se poate furniza în diferite structuri.

Modelul Citaro NGT dispune, bineînțeles, inclusiv pe partea electronică, de toate sistemele care sprijină în mod optim șoferul în traficul urban. Începând de la controlul presiunii în pneuri, la senzorii de ploaie și de lumină și până la programul electronic de stabilitate (ESP®)*. Însă cu siguranță nu v-ați așteptat la altceva din partea unui Mercedes-Benz.

Modelul Citaro NGT face din transportul public urban nu numai un punct atractiv din punct de vedere economic, ci și vizual. Datorită aspectului său remarcabil, Citaro este întotdeauna un promotor de tendințe în transportul public local și își pune amprenta asupra atmosferei din metropolele europene. Designul său modern și actual îl transformă într-un instrument de publicitate eficient și în imaginea companiei dvs. de transport. Acesta oferă pasagerilor senzația unui spațiu plăcut și aerisit. De acest lucru se asigură, printre altele, suprafețele generoase din interior, precum și geamurile ample și înălțimea confortabilă pentru pasagerii care stau în picioare.

În funcție de varianta de dotări, instalația de climatizare performantă, încălzirea integrată în plafon și elementele de încălzire din pereții laterali pot contribui la o atmosferă plăcută în autobuz. La nevoie, conceptul modern de iluminare sporește nivelul de luminozitate în zona prețioasă a pasagerilor.

Scaunele cu o formă ergonomică oferă confort. Suspensia independentă pe puntea față, precum și manevrabilitatea excepțională a autobuzului contribuie, de asemenea, la o deplasare confortabilă. Sistemul de reglare a mișcărilor de oscilare și tangaj cu amortizoare acționate electronic este disponibil opțional. Acesta stabilizează autovehiculul automat și reduce înclinarea în curbe.

Datorită înălțimii reduse de urcare și podelei joase continue, Citaro NGT permite o urcare și coborâre confortabile, precum și fluxul rapid al pasagerilor. Este implementată o dotare destinată persoanelor cu handicap conform directivei UE, cu rampă de urcare corespunzătoare și suprafețe mai mari de ședere în interiorul autovehiculului.

*Dotare specială în cazul autovehiculelor de 12 m